Nelu Tătaru recomandă prelungirea stării de alertă. „Considerăm necesar în acest moment, încă 30 de zile”

Nelu Tătaru recomandă prelungirea stării de alertă. „Considerăm necesar în acest moment, încă 30 de zile”

Ministrul Sănătăţii a declarat, marţi, starea de alertă ar trebui prelungită de la 15 august cu încă 30 de zile. Nelu Tătaru a explicat că această decizie este luată de premierul Ludovic Orban, la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Cât despre deschiderea restaurantelor, ministrul Sănătăţii a afirmat că trebuie urmărită evoluţia cazurilor de infectări cu noul coronavirus pentru a putea fi luată o astfel de decizie.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, pentru Libertatea, că recomandă prelungirea stării de alertă.

„În acest context, propunerea mea ca ministru al Sănătății este de a prelungi starea de alertă. Rămâne ca și CNSU, cu domnul prim ministru Ludovic Orban, să decidă dacă da sau nu. Noi considerăm necesar în acest moment, încă 30 de zile”, a afirmat Nelu Tătaru, conform sursei citate.

Ministrul Sănătăţii a explicat că la nivelul Comitetelor județene de urgență sunt realizate analize pentru a determina modul în care s-a transmis noul coronavirus.

„Pentru orice localitate cu transmitere accentuată, cu imposibilitatea de a gestiona altfel, se va recurge la carantină”, a menţionat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii le recomandă românilor să respecte regulile pentru a nu se ajunge în situaţia în care spitalele să fie supraaglomerate.

„Personalul medical este obosit, este dezamăgit, pentru că cineva, să nu vorbesc în anumiți termeni, a nesocotit munca lor de luni de zile. Era o perioadă a concedilor, era o perioadă în care spitalele erau mai mult goale decât pline, astăzi vedem cu totul altceva. De aceea am recomandat și am rugat să mai facem un efort pentru sănătatea românilor, chiar dacă este greu, chiar dacă unii au nesocotit munca noastră. Obosim și noi și la un moment dat obosesc și pacienții și nu mai pot lupta”, a spus Ministrul Sănătăţii.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *