Marie urma să nască peste o lună, dar a fost răpită și sfârtecată pentru copil. Ce s-a întâmplat apoi este un coșmar

Marie urma să nască peste o lună, dar a fost răpită și sfârtecată pentru copil. Ce s-a întâmplat apoi este un coșmar

Marie, o tânără de 22 de ani însărcInată în opt luni, a fost răpită și sfârtecată, după care aruncată într-un lac din oraș.

O tânără însărcinată în opt luni care mai avea puțin și își cunoștea pruncul a fost răpită și sfârtecată pentru propriul bebeluș. 

Savanna Marie Greywind, în vârstă de 22 de ani, din Dakota de Nord, mai avea puțin și năștea când a dispărut de acasă. 

Femeia a fost găsită de oamenii legii în apartamentul vecinilor femeii. Anchetatorii au descoperit că Marie s-a luat la harță cu vecinii ei, Brooke Lynn Crews,

în vârstă de 38 de ani, şi William Henry Hoehn, în vârstă de 32 de ani, din cauza unor pisici.

Cei doi inculpați au izbit-o pe Marie de podea, iar ea a rămas inconștientă, după care i-au sfârtecat burta cu un cuțit. Cei doi au scos fetița din burta femeii și au pus-o într-o cadă.

„Ea a luat prima gură de aer în timp ce mama ei o lua pe ultima.”, a spus unul dintre medicii ajunși la fața locului, care a încercat să o salveze pe tânăra viitoare mamă.

Femeia de 22 de ani a fost vie pe parcursul secționării, dar a murit pentru că nu a primit îngrijiri medicale în timp util, ea pierzând o cantitate foarte mare de sânge.

Criminalul a spus în fața instanței că regretă fapta făcută.
„Îmi pare foarte foarte rău.

Mi-aș dori să iau eu toată durerea. Mi-aș fi dorit să nu fi făcut asta și nu există nicio scuză pentru asta. Știu că asta nu ajută cu nimic, dar chiar îmi pare rău”. , a spus criminala Savannei. sursa:wowbiz

Nu uita sa distribui acest articol si prietenilor tai!