Directorul de liceu care a atacat elevii fumători cu un extinctor, lăudat de părinţi

Supărat că elevii fumează în curtea şcolii, directorul unui liceu din Timişoara a decis să le stingă ţigările cu extinctorul. Intervenţia controversată a fost filmată şi a stârnit diverse reacţii. Părinţii elevilor aplaudă gestul, în timp ce inspectorii şcolari îl cercetează disciplinar pe director. Elevii au luat totul în glumă şi tot nu s-au lăsat de fumat.

Intervenţia directorului cu extinctorul a venit imediat după o vizită a pompierilor la Liceul Jean Louis Calderon, din Timişoara. Liceenii tocmai fuseseră preveniţi despre pericolul fumatului, iar profesorii au fost învăţaţi cum să folosească stingătoarele. 

După lecţie, tinerii au ieşit în curtea liceului şi şi-au aprins ţigările. 

Ion Ionici, directorul liceului: Din instinct am luat extinctorul în mână, am venit înspre ei pe această zonă şi am pulverizat acel praf din extinctor

Scena a fost filmată de alţi elevi, iar imaginile s-au distribuit masiv pe internet. Pentru părinţii elevilor, directorul este acum un erou.

Ion Ionici, directorul liceului: La nivelul meu nu este scuzabil, am cerut scuze şi elevilor şi părinţilor. Probleme medicale n-au fost, avem acolo cabinetul medical, n-a venit nimeni la mine să-mi spună. Dimpotrivă, de dimineaţă m-au sunat şi colegii şi diferiţi părinţi şi elevi care mi-au zis că bine am făcut

Chiar şi aşa, directorul a fost vizitat, astăzi, de inspectorii şcolari şi va fi cercetat disciplinar.

Aura Danielescu, inspector şcolar: A vrut de data aceasta să-i sperie, glumind cu ei. Pare-se că nici copiii nu au fost extraordinar de speriaţi din reacţiile pe care le-au avut, însă nu putem spune că aprobăm un astfel de gest

Gestul nu i-a speriat însă pe elevi. Astăzi, şi-au reluat obiceiul. 

O elevă recunoşte că “nu ne-a speriat ce a făcut domnul director. Fumăm în continuare”, în timp ce o altă elevă spune că “el a luat-o ca un fel de glumă ca să ne dăm noi seama că nu e ok, dar nu o să-l ia nimeni în seamă”.

Raul Pătraşcu, medic specialist: Dacă fumezi pe o perioadă lungă de timp e ca şi cum ai pica de la etajul 70 şi dacă ţi se dă extinctorul, e ca şi cum ai pica stând jos. Deci nu se întâmplă absolut nimic, nu există nici măcar comparaţie

Studiile arată că 30 la sută dintre elevii români de peste 15 ani fumează cel puţin săptămânal.

Nu uita sa distribui acest articol si prietenilor tai!