Din ce cauză a murit Tamara Buciuceanu. Actrița suferea de o boală cronică -

Din ce cauză a murit Tamara Buciuceanu. Actrița suferea de o boală cronică

S-a aflat din ce cauză a murit Tamara Buciuceanu Botez. Actrița suferea de o boală cronică de mai mulți ani. Marea interpretă a unor roluri legendare s-a stins din viață la Spitalul Elias, unde a ajuns în stare gravă. Marea artistă avea probleme cu inima, conform unor surse medicale de la unitatea spitalicească din Capitală.

Din ce cauză a murit Tamara Buciuceanu: Posibil stop cardiac

loading...

„Spitalul Elias anunță cu regret dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, este tristul anunț pe care l-a făcut doctorul Silvius Negoiță de la Spitalul Elias. Cel mai probabil, actrița a suferit un atac de cord.

Imediat după ce a ajuns la spital în stare gravă a fost intubată și ventilată mecanic, iar starea dânsei s-a agravat de la o oră la alta până nu s-a mai putut face nimic. Lumea actorilor este de azi în doliu, iar în zilele următoare cei care au iubit-0, de la oameni simpli la colegii de breaslă, îi vor aduce un ultim omagiu.

Tamara a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București în anul 2011

În urmă cu 8 ani, Tamara Buciuceanu a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București, în urma unui proiect inițiat de Teatrul Metropolis. Marea doamnă a filmului și teatrului românesc a murit cu multe regrete, printre care acela că a rămas singură, că a fost părăsită, treptat, de toți oamenii ei dragi.

Tamara Buciuceanu s-a născut în anul 1923 în Tighina, Republica Moldova, iar cariera ei artistică s-a dezvoltat pe meleagurile românești. A jucat într-o serie de filme extrem de importante, care vor rămâne cea mai mare moștenire pe care aceasta a lăsat-o tuturor românilor și culturii în general. A fost cunoscută în special pentru producțiile „Liceenii” și „Toamna bobocilor”.

Sursa : fanatik.ro

Loading...
loading...