Codrin Ștefănescu, după rezultatul moțiunii de cenzură: „Nu PSD a fost învins, ci România. O gașcă flămândă așteaptă să se înfrupte fără milă din tot ceea ce am construit”

Demiterea Guvernului Dăncilă de către plenul Parlamentului reprezintă de fapt o înfrângere pentru România, nu pentru PSD, este de părere fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu, care afirmă că „vor urma zile negre pentru țara noastră”.

„Vor urma zile negre pentru România! O gașcă flămândă așteaptă să se înfrupte fără milă din tot ceea ce am construit în ultimii trei ani. Vor devora tot! Se vor sfâșia între ei pentru fiecare bucățică din ceva. Astăzi nu PSD-ul a fost învins! România a fost! Iar noi trebuie să ne strângem forțele și să ținem piept acestui asalt uriaș. Ca să știți ce ne așteaptă!”, a scris Codrin Ștefănescu pe pagina sa de Facebook.

Guvernul PSD Viorica Dăncilă a fost demis de plenul Parlamentului, care a aprobat joi moțiunea de cenzură depusă de opoziție cu 238 de voturi ”pentru” și cinci „împotrivă”. Votul a fost secret, cu bile. Pentru a trece moțiunea de cenzură erau necesare 233.
Citeşte întreaga ştire: Codrin Ștefănescu, după rezultatul moțiunii de cenzură: „Nu PSD a fost învins, ci România. O gașcă flămândă așteaptă să se înfrupte fără milă din tot ceea ce am construit”

Nu uita sa distribui acest articol si prietenilor tai!