Câte clase are Alexandru Cumpănaşu? Răspunsul lui, după ce s-a spus că nu are diplomă de Bacalaureat

Au apărut informaţii despre trecutul lui Alexandru Cumpănaşu, candidat la alegerile prezidenţiale de anul acesta. Rudă cu Alexandra Măceşanu, tânăra despre care Gheorghe Dincă a dezvăluit că a răpit-o şi a ucis-o, bărbatul a devenit cunoscut în urma intervenţiilor avut pe parcursul anchetei din Caracal.

Masterand la o universitate din Elveţia, Alexandru Cumpănaşu nu are diplomă de licenţă. Se pare că acesta nu a terminat facultatea, însă ar fi început un master. De asemenea, s-a spus şi că nu ar avea diplomă de Bacalaureat, fapt negat de Alexandru Cumpănaşu.

„Sunt atâți proști cu diplomă. Din punctul meu de vedere, am studii superioare. Nu am diplomă de licență, diplomă de Bacalaureat am”, a recunoscut Alexandru Cumpănașu.

“Este vorba de leadership în managementul afacerilor pe care o finalizez la ABMS pe executive master. Totuși, este un executive master. (…) Nu este o diplomă de licență oarecare pe care o fac toți proștii din România sau toate universitățile de doi lei. Nu vă supărați, cred că valorează ceva mai mult“, a mai spus Alexandru Cumpănaşu la Realitatea.

De asemenea, potrivit Digi24, Alexandru Cumpănaşu are un venit lunar de 19 000 de euro, iar soţia lui de 10 000 de euro. Potrivit declaraţiei de avere a acestuia, banii lor vin în principal din surse bugetare naţionale.

Nu uita sa distribui acest articol si prietenilor tai!