„Ada, nevastă-mea, tot întârzia acasă, ajungea chiar și noaptea. Într-o seară am sunat la ea la birou și nu era. Am dat o fugă la ea serviciu, iar ce am aflat de la portar m-a marcat pe viață. A fost un șoc să descopăr asta chiar despre soția mea.” De necrezut ce făcea femeia și ce i s-a întâmplat când a ajuns acasă

Am iubit-o atât de mult pe Ada, încât nici nu mi-am dat seama cum și când i-am intrat sub papuc.

Probabil că și acum aș fi fost tot acolo, dar orgoliul meu de bărbat, asa subțiat cum devenise el, nu m-a lăsat să mă transform chiar într-o cârpă de șters pe jos. Mi-am salvat onoarea în ultima clipă!

loading...

—… De parcă tocmai s-a dat jos din jeep și m-a găsit pe mine în fața scării, cu mătura-n mână, nu alta!

— Chiar așa, tu! și la mine s-a uitat la fel alaltăieri, când ne-am întâlnit chiar aci, unde stăm noi acu’! „Bonjur, Ada”, îi zic. Ea, nimica! „Biata de tine, așa târziu vii de la lucru?”

Că era vreo șapte seara. Atunci se înfige în mine: „Ce te interesează pe dumneata programul meu? în loc să-ți spionezi vecinii, mai bine ți-ai vedea de fiul ăla al dumitale, care fură preșurile de la uși!” Auzi tu! S-a luat de…

Conversația asta se purta la ușa liftului. Normal că prezența mea a întrerupt-o brusc, fiindcă era vorba de nevasta mea. Le-aș fi ocolit pe cumetrele revoltate, dar nu era să urc patru etaje pe scări, doar ca să le cruț de un moment jenant.

— Aaa, domnu’ inginer, ce bine… Trebuie să vă vorbim!
— Bună seara, doamna Toma! Spuneți, despre ce e vorba?
— Soția dumneavoastră… începe ea.

— … Se poartă inadmisibil cu noi! îi ia madam Iancu, mai îndrăzneață, vorba din gură. Ce i-am făcut? Uitați, alaltăieri…
— Știu, doamnă, am auzit, îi răspund cât pot de calm. Vă rog să acceptați scuzele noastre și vă promit că am să discut cu Ada, îi spun și mă reped în sus, pe scări.

M-ar fi amuzat să-i spun adevărul, numai așa, ca s-o las paf. „Să vezi ce pățesc eu de la nevastă-mea, zi de zi! Ca să nu mai spun că, alaltăieri seară, a ajuns acasă la doișpe jumate, nu la șapte, cum zici dumneata. De la serviciu, mi-a spus, dar așa să fie?”

Până am ajuns sus, în apartament, m-am tot întrebat de ce alergase Ada acasă la șapte seara. Mi-am amintit atunci că mă sunase la birou, pe la cinci.

— Ce faci, pui? Muncești?
— Da, trag tare, ca să termin până la opt. E meci la nouă, vreau să-l văd. Ia zi, ce e?
— Ce să fie? Nimic, te-am sunat și eu așa, sunt în pauză de-o țigară…
— Tu când ajungi acasă?
— Oho, cred că apuci să vezi o repriză în liniște! Am enorm de lucru!

Mă întrebasem, după ce-am închis tele-fonul, ce era cu drăgălășenia asta din partea ei. Fiindcă nu mai era drăgălașă de mult Ada a mea.

Alintată și mofturoasă fusese ea încă de la început. Culmea, asta m-a și atras la ea: faptul că nu era ușor de cucerit. 0 jumătate de an îmi trebuise ca să devenim, din „eu” și „ea”, „noi doi”. De atunci, îi intrasem sub papuc, convins că situația e viceversa. De cinci ani, de când eram căsătoriți, mă obișnuisem să n-o contrazic, să-i dau ultimul cuvânt în toate cele, numai ca să n-o supăr.

Îmi ceruse să renunț la blugi, să trec la sacou și diplomat, ca să știe lumea că suntem un cuplu respectabil! Floare la ureche! Sâmbătă seara fără restaurant? Păi, pentru ce munceam? Că tot n-aveam copii.

— Bine că veni vorba, îi spuneam. Ce-ar fi să facem un copil? Nu crezi că e timpul?
— Dane, nu mă-nțelegi deloc. Eu îți cer să ne distrăm și noi un pic, că viața asta grea și monotonă mă doboară, și tu ce-mi răspunzi?

Hai să ne-o facem și mai grea! știu că vrei un copil, și eu mi-l doresc la fel de mult. Dar, din clipa în care o să-l avem, s-a zis cu distracțiile! De aia vreau să profităm acum!

— și când crezi că o să fie clipa aia?
— La anul, îți promit!

Din acel „la anul” s-au făcut doi ani și marea clipă întârzia, firește, să se ivească. în schimb, Ada mă bătuse tenace la cap să cumpăr o Skoda. și uite-așa, în loc să-mi plimb copilul în cărucior, o plimbam pe nevastă-mea cu noua noastră mașină. 0 botezase Silver, fiindcă era argintie.

Loading...
loading...